COD ISSN 1841-8430

MOTTO

"Accepta-ti cu bucurie unicitatea. Timpul este mult prea scurt pentru ca sa traiesti viata altcuiva". (Kobi Yamada)

EDITORIAL

DESPRE CIBERCULTURA

de George Hari Popescu

Nu-i asa ca un hacker e rau, ca jocurile pe computer iti strica ochii, ca o comunitate virtuala este mai putin inchegata decat una din realitate, ca Internetul produce dependenta? Cum, ati raspuns „nu”? Atunci ramaneti pe receptie si continuati sa cititi acest text. Ceea ce urmeaza este o mica poveste.

Nu-i asa ca nu suportati cliseele? Nu vi s-a acrit sa auziti aceleasi stereotipuri, precum cele enumerate mai sus? Ei bine, eu m-am decis sa fac ceva. Intentia mea era sa schimb perceptiile puternic stereotipe ale studentilor doritori sa afle mai in detaliu pe cel lume traiesc. Si ce metoda mai potrivita are la dispozitie un cadru didactic universitar decat initierea unui nou curs? Asa ca am cercetat, am cugetat, am testat si m-am pus pe scris. Acum, dupa doua editii ale cursului si inainte de a-l transforma pentru a fi predat la programul de master ca laborator practic, pot spune ca a meritat.

Inainte de a ajunge la rezultate, ingaduiti-mi sa va expun problemele pe care le-am intampinat. Bineinteles, orice curs academic trebuie sa se sprijine pe o bibliografie relevanta. Ei bine, primul obstacol important a fost lipsa cartilor de profil in Romania. Bursa de la Academic Fellowship Program a picat la fix. AFP are, printre obiective, sprijinirea tinerelor cadre didactice din Romania si din zona pentru a-si pregati cursurile asa cum se cuvine. Cu ajutorul banilor alocati achizitiei de carti, am comandat volume din strainatate si am capatat astfel privilegiul de a dona bibliotecii facultatii carti aparute in urma cu doi – trei ani, probabil unice in tara. Asa am avut sansa de a pune mana, printre altele pe: „The Cybercultures Reader” (David Bell, Barbara M. Kennedy), „Web Theory” (Robert Burnett, David Marshall), Cyborg Citizen (Chris Hables Gray), „The Gendered Cyborg” (Gill Kirkup et al.).

Am avut norocul sa fiu acceptat cu acest curs la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii inca de la prima propunere, ceea ce nu este putin lucru pentru un tanar cadru didactic care oscileaza intre a ramane in tara pentru a se lupta cu morile de vant si a pleca in strainatate pentru de deveni o rotita dintr-un angrenaj bine uns. Cursul a fost inclus in programul pe anul 2003-2004, cu statut facultativ. Poate va intrebati de ce am ales un nume precum „Cultura Internet” pentru un curs care, in mod evident, nu se limiteaza la Internet. „Cyberculture” ar fi fost, in schimb, un nume prea general. In plus, am dorit sa organizez temele cursului in jurul Internetului, ca un catalizator al studiilor postmoderne privind societatea informationala.

Initial, silabusul cursului isi propunea multe lucruri. Stiti cum este: tanar, minte zburdalnica, uneori crezi ca poti face tot ce ti-ai propus si ca tot ce-ti trece prin cap poate fi interesant pentru studentii care, cuminti si motivati, s-au inscris in grupa cursului. Asa ca am adaptat silabusul, in urmatorul an universitar, in asa fel incat sa cuprinda numai temele considerate de catre primii studenti drept cele mai interesante. Printre subiectele de discutie initiale, se aflau: definirea termenilor si delimitarea domeniului de studiu, identitatea in cyberspace (sau „ciberspatiu”, ca sa nu-i suparam pe puristi) si comunitatile virtuale, aspectele comerciale ale retelei si conflictul dintre „rebelii Internetului” si marile corporatii cu tendinte monopoliste, democratia electronica etc. Primul an in care cursul a fost predat a fost unul al testelor si, pe parcursul intalnirilor, i-am incurajat pe studenti sa-si exprime acordul sau dezacordul cu orice notiune predata.

Daca vreunii dintre voi au dat din intamplare peste cyberculture.ro, v-ati dat seama ca am dorit sa realizez un curs inovator, cu metode de predare inedite, dar si unul interactiv, astfel incat cursantii sa se simta implicati si dupa ce parasesc sala de curs. M-am inarmat cu documentare de la Discovery Channel si National Geographic Channel, cu filme artistice (pe CD-uri neoficiale, recunosc, dar proiectiile au fost in scop educativ), cu articole fotocopiate din presa romaneasca si straina, cu idei de jocuri interactive. Ba mai mult, am realizat o adevarata campanie de promovare in facultate si cred ca toata lumea a observat atunci afisele prin care anuntam ca se cauta studenti curajosi care sa urmeze acest curs.

De fapt, cursul ne-a ajutat, pe mine si pe studenti, sa ne constituim intr-o comunitate virtuala, ale carei relatii au durat si dupa terminarea cursului. Am initiat un grup de discutii la Yahoo Groups si aceea a fost agora in afara intalnirilor noastre saptamanale. In ciuda dozei importante de inedit din desfasurarea acestui curs, au existat cerinte clare privind temele si lucrarile ce urmau sa fie notate. Una dintre temele pe care cred ca studentii au realizat-o cu pasiune a fost observatia neparticipativa intr-un Internet Cafe. A fost interesant sa observ diferenta dintre modurile de cercetare ale studentilor din anii mici si cele ale studentilor din ani terminali (cursul a fost deschis tuturor studentilor).

Cred ca cel mai apreciat moment al cursului a fost imediat dupa prelegerea privind comunitatile virtuale si imaginea individuala din realitatea virtuala pe care si-o creeaza fiecare utilizator. Am dorit sa ilustrez modul in care chat-ul contribuie la dezvoltarea unor stereotipuri, am organizat un joc. La acea intalnire online, o parte dintre studenti au fost acasa, o parte la serviciu si o parte in laboratorul de la facultate. Cei prezenti in clasa au tras cate un bilet pe care era notat un stereotip pe care urmau sa-l joace. Studentii aflati in alte locuri au primit stereotipul alocat prin Yahoo Messenger. Am creat un canal special pe un server de mIRC si am initiat discutia. Fiecare dintre participanti trebuia sa-si aleaga un nickname care sa nu fie direct legat de stereotipul ales. Dupa o discutie de vreo ora, timp in care eu nu am indeplinit decat rolul de administrator al canalului de chat, am oprit jocul. Am salvat discutia si am publicat-o pe grupul de la Yahoo Groups. La intalnirea urmatoare de curs, am discutat modul in care fiecare s-a comportat pe chat si am incercat sa facem corespondente intre stereotipuri si nickname-uri. A fost intr-adevar un exercitiu apreciat si care a lamurit multe intrebari privind identitatile din lumea virtuala.

Am constatat ca aceste metode de predare, nu de putine ori criticate de profesorii mai in varsta, de formatie traditionalista, dau mai multe rezultate decat obisnuitele prelegeri. Pe principiul „instant gratification”, studentii erau mai motivati sa recurga la bibliografie sau sa redacteze o mica lucrare, stiind ca aceste doua activitati ii vor ajuta la viitorul joc de seminar. Pe parcursul saptamanilor cursului, a contat faptul ca studentii au putut vota in sondaje de opinie anonime pe grupul de discutii. Rezultatele sondajelor m-au ajutat enorm in adaptarea silabusului si a tinutei mele pedagogice in general.

La sfarsitul celei de-a doua editii a cursului, am beneficiat de un feedback curpinzator, in urma unui sondaj pe care l-am distribuit cu ajutorul serviciului Kestionare.ro. Astfel, am constatat ca a doua serie de studenti a fost mai interesata de cultura hacker-ilor si imaginea lor in mass-media decat prima serie, dar si ca temele din silabus despre „cyborg theories” si „e-government” nu au atras asa de mult atentia. Probabil spiritul practic al studentilor in jurnalism si comunicare si-a spus cuvantul.

Spuneam la inceput de schimbarea mentalitatilor. Una dintre cele mai mari bucurii a fost sa primesc un feedback de la unul dintre studenti, care mi-a marturisit ca, in urma acestui curs, nu ii mai este asa de teama de acest domeniu pe care il considera drept apanajul exclusiv al inginerilor sau al absolventilor de facultati tehnice. Adevarul este ca, pana la urma, nu trebuie sa stii programare ca sa arati ca display-ul unui ceas electronic este o poarta catre realitatea virtuala si ca, in era post-industriala, te poti numi cyborg daca porti ochelari sau o proteza.

Probabil ca ati mai auzit de cursuri de acest tip pe alte meleaguri mai calde. Cu mse face ca domeniul cyberculturii are atat de mare succes astazi (mai ales in SUA si Canada)? Va raspund eu acum, dar chiar as fi interesat de mai multe pareri personale, ce pot fi trimise la george.popescu@cyberculture.ro. Probabil ca succesul vine din actualitatea domeniului studiat. Suntem atat de implicati in modul nostru de viata actual, care presupune de multe ori substituirea relatiilor personale cu cele personale si activitati profesionale online, incat suntem uimiti ca putem teoretiza aceste practici, ca ne putem opri putin din aceasta cursa cotidiana pentru a reflecta asupra conditiei noastre umane actuale. Un lucru pe care studentii de la acest curs il spuneau frecvent era: „Faceam asta foarte des, dar nu mi-am pus niciodata intrebari privind modul in care fac acest lucru, cand am inceput sa fac si daca nu se poate face altfel”. De aceea, unul dintre exercitiile de seminar a fost enumerarea tuturor aparatelor electronice pe care o persoana le foloseste in mod tipic in fiecare zi. S-a putut astfel observa cum masina ne re-creeaza, cum am delegat unele responsabilitati asupra acelei cutii cu circuite si LED-uri.

Cu ce m-am ales din aceasta initiativa? Mi-a facut placere sa pot crea o comunitate care sa aiba aceleasi interese ca si ale mele si, chiar daca ea nu si-a continuat activitatea in acelasi fel ca si in timpul cursului, cred ca am schimbat ceva la unele persoane care, la randul lor, vor putea schimba la altele. In fond, conteaza ca, macar o data in viata, sa te opresti putin din alergat si sa te intrebi: „Oare de ce alerg?” Raspunsul conteaza mai putin decat intrebarea.

--------------------------------------------------------------------

George Hari Popescu are 29 de ani si preda la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, din 1998. Colaboreaza cu Evenimentul zilei, TVmania si Stiinta pentru toti. Este preocupat de impactul Internetului asupra societatii, cyberculture, jurnalismul online. In blogosfera, poate fi gasit la adresa: http://cyberculture.ro/blog.html

--------------------------------------------------------------------

Multumim, draga George! Nu stiu de ce (de fapt chiar stiu!) sunt convins ca peste cativa ani vei fi un Cineva foarte important in cultura romaneasca. Si crede-ma, am darul predictiei si al recunoasterii valorii.

Punem pariu ? Cititorii IK imi sunt martori si vor fi arbitri.

Acest numar al IK a fost scris la sfarsitul unei saptamani marcate de evenimente interesante dar urate. Prietenii nostri francezi se pot convinge ca grefele culturale nereusite nu duc numai la reactii de respingere ci la ceva mult mai rau.

O noua tara a fost adaugata la lista celor lovite de terorism, care continua sa fie problema scarnava cea mai actuala a lumii.

Noi va oferim totusi o gama larga de informatii si stiri interesante. Veti invata de la Microsoft ca nici cele mai fericite si mari firme nu pot invata doar din greselile altora. Nu le pot face nici ei pe toate, dar fac destule si este important sa-si dea seama la timp.

Nu va va fi greu sa descoperiti cateva siteuri deosebit de utile la rubrica de Cautare.

A murit Peter F. Drucker, omul care a transformat managementul in stiinta si a contribuit enorm la modul de gandire managerial deci azi va ofer citate care ilustreaza intelepciunea sa. Nu l-am intalnit niciodata, nu am corespondat dar am vorbit despre o intalnire inchipuita cu el, la un congres din Noua Zeelanda- intr-o conferinta despre cercetare pe care am prezentat-o in 1988 - un moment luminos al carierei mele in acei ani intunecati.

Sunteti indemnati sa creati o cultura a feed-backului si e in interesul vostru s-o faceti fara preget. Prietenii stiu de ce!

Rubrica de management vine in ajutorul celor care sunt prea ocupati la locul de munca, muncesc tot timpul si si uita sa mai traiasca. E un articol convingator si eu insumi am fost vrajit de el. In consecinta imi iau cateva zile de concediu si plec in pelerinajul anual la locurile unde ar trebui sa se aplice legea retrocedarii caselor nationalizate in favoarea mea. Am mai facut asta de mai multe ori. E placut sa te reintalnesti cu copilaria, e bine sa crezi in minuni. Dar e riscant sa crezi cu convingere. Oricat de multa dreptate ai avea, daca nu ai bani pentru procese- ai sanse mici sa primesti ceea ce s-a luat parintilor tai. Dar pelerinajele au farmecul lor.

Desigur, Info Kappa 174 va fi publicat la timp- voi vana linkurile utile mai cu spor. Si va pregatesc o surpriza.

Peter Gluck